La 14 ianuarie 2017, “sub semnul lui Eminescu” l-am avut oaspete pe Ion Dumitru din München (biografia), poet în exil și angajat al Europei Libere între 1964 și 1992, de două ori președinte ales al Societăţii Culturale Apoziţia e.V. din München, membru al Uniunii Scriitorilor din România, care a promovat neobosit cultura română, mai ales de la propria sa editură "Jon Dumitru Verlag" din München.
Ion Dumitru a fost elogiat la ARO de dr. Mihai Neagu Basarab, directorul Bibliotecii Române din Freiburg, fondate în 1949. Mai multe in articolul semnat de dr. Mihai Neagu din Ziarul Românesc «Un om, o editură, o instituţie, un poem»
Hilde şi Ion Dumitru din München, dr. Mihai Neagu din Freiburg, dr. Gh. Olteanu din Baden-Baden, Constantin Apolzan din München
AZI NOAPTE IAR S-A DAT ALARMA
Azi noapte iar s-a dat alarma
Şi-i zarvă multă peste tot,
Din cer se-aruncă felinare,
Şi toţi se-ascund pe unde pot.
Se-ndrugă multe, se vorbeşte,
De ruşi, de rege şi Palat,
Şi că de-o zi chiar Mareşalul,
Cu toţi ai săi e arestat !
Că-ncepem alt război, cu nemţii,
De-acuma împotriva lor,
Şi că duşmanii de-altă dată
Ne vor sosii în ajutor.
Nu prea pricep acestea toate,
Nu-s încă copt şi-nfiorat,
Privesc cum însuşi astăzi tata,
Arată trist şi-ngrijorat.
Mama a plâns ! Plânge şi Sica,
Şi Ana plânge lângă ea,
Iar eu de plânsul lor întocmai,
Plâng pe-nfundat sub perna mea.
München 1981-2005
CE AI MARE, TU, CU MINE ?
Ce ai mare, tu, cu mine,
Pentru ce mă chemi aşa ?
Am dat totul pe pustie –
Lume, rost şi veselie,
Tihna dusă-mi e şi ea,
Pentru ce mă chemi aşa ?!...
—„Ca să-ţi dau nemărginirea”,
Îmi răspunse ea atunci,
„Forţa, calmul, strălucirea,
Strânse-n ochii mei adânci!”
Constanţa, Iunie 1951
NOAPTE POLARĂ
Tot portul e-acum sub zăpadă !...
Pe danele-ascunse-n mister,
Se pare că-s gata să cadă,
Piroane de aur, din cer !...
Citesc pe-Amundsen – cu ardoare,
Şi-n gând îi dau lumii ocol,
Dar somnul mă fură şi-mi pare,
Visând, că sunt însumi – la pol;
Câmpiile dorm amorţite,
Le-acopăr troiene – covor-,
Şi vânturi îşi mână grăbite
În zbor hergheliile lor !...
Pustiu pretutindeni sub zare !...
Doar noaptea cea lungă şi eu,
Şi vraj-aurorii polare
Cernindu-mi în ochi curcubeu !...
De jur împrejur, sub zăpadă,
Stă timpu-mpietrit de-atât ger,
Şi-asupra-mi mă tem c-or să cadă
Piroane de aur... din cer !..
Constanţa, 1954
BALONUL DE SĂPUN
Multicolor,
Balonul de săpun,
A fost să-mi fie
Primul meu miracol,
Şi ochilor
Întâiul lor spectacol
Din primăvara
Florilor de prun.
De când s-a spart
În nu ştiu ce obstacol,
Înfrigurat
Îl caut de nebun,
Din pulberi
Curcubeul să-i adun,
Răsfăţ să-mi fie,
Inimii oracol !...
Constanţa, 1956
CA PRUNDUL...
Ca prundul eşti tu Suflete, şi nu ştiu
De unde-ncepi şi unde te termini,
Când logodită-i marea cu izvorul,
Iar norii toţi cu ploaia de lumini...
De dragul tău şi-al lumilor ştiute
Ce-n fiecare clipă altfel sunt
Mă-ncumet să fixez în lutul slovei
Obsesii vechi cu care mă confrunt.
N-a prididit Uitarea să le şteargă,
Ci ca seminţe încolţesc mereu,
În Fierberea ce-o poartă-n ea Schimbarea,
Şi-n care suntem parte – tu şi eu!
Ne ţine-n frâu atemporalul „Este”,
În Labirintul fără de sfârşit,
Prin nenumite cercuri şi spirale,
Din Curgerea ce nu s-a definit.
Amestecate-s apele luminii,
Cu bolovani, nisip şi-aluviuni,
Rupte din noi - rămaşi să fim tot Una,
Cu Taina şi cu-Ntregul din genuni.
N-ajută clipa, luna, anul, viaţa
Vârtejul în vârtej să ni-l oprim,
Căci n-a-nceput şi nici nu se termină
În Permanenţa ce n-o intuim !...
Dar bucură-te Suflete cu mine,
Căci numai eu duc simţuri şi dureri,
Pe când tu, martor, îmi măsori doar pasul,
Pulsul din zbor sau din îngenuncheri!
Ne-nlănţuie deapururea Iubirea,
În firul fără capăt, strâns în ghem,
Mirarea şi-ncifrările Ispitei,
Cu Binecuvântare şi Blestem.
München, 2006
HAI GEAMĂT LUNG,
Hai, geamăt lung, din inima-mi rănită,
Strecoară-te pe lira-mi, fă-te cânt!
Dă glas durerii, vrerea-mi temerară,
Să fulgere cu ţipete în vânt !...
Căci am avut o singură dorinţă;
Să cânt din strune marea de opal,
Când oameni răi îmi aţinură calea,
Sfărmând cu ură veselu-mi caval !..
Brăila, 1958
VOI CLOPOTE,
Voi clopote, sunaţi, sunaţi odată,
sunaţi de viaţă sau de-nmormântare !
Să fulgere-n furtuna-vă turbată
şi-un sens în crucea mea de resemnare !...
Brăila,1959
CINE ȚI-A SPUS...?
Cine ţi-a spus
că dragostea n-are biserică ?
Nu eşti tu zidurile ei?
Nu sunt eu cântecul
ce tremură-n clopot ?!..
Budapesta, 1960
REVERSUL SENSURILOR
E ora când vii şi morţii stăm încă la sfat;
Duhul stepelor cutreeră noaptea,
priponind aştrii-n nadire !
Au strigat cocoşii, odată, de două,
de-o mie de ori...
Ce bizar !... Unde-au rămas zorile ?
Stăm încă cu morţii la sfat !...
Duhul stepelor
ferecă aştrii-n nadire...
Sensurile s-au răsturnat,
culorile-şi devoră nuanţele,
frumosul s-a logodit cu
urâtul şi viaţa cu moartea...
Ne-ncălzim la sobele gerului,
Benchetuim la mesele foametei
potolindu-ne setea cu arşiţă ...
Duhul stepelor înlănţuie zările !...
Mareele dorm şi noi
stăm cu morţii, pironiţi în tăcere...
Dar...ce strigăte, sfâşie bezna ?
-„Cocoşii, cocoşii, cocoşii !...”
Aştrii se zbat în pripoane şi turbat,
duhul stepelor tulbură zările,
din reversul sensurilor
descifrându-ne calmul !...
Bratislava, 1960
LIBERTATE, ***
Curgi,
ploaie binefăcătoare
şi spală-mi colbul de-ntristări,
rugina grelelor cătuşe,
ce s-a-ncrustat la-ncheietori!
Revarsă-ţi harul de lumină,
ce-aşa avid l-am căutat,
şi umple-mi sufletul şi ochii,
cu cerul tău descătuşat!..
Regensburg, februarie 1959 –august 1961
VLĂSTAR...***
Vlăstar prin spini crescut
și cioturi în noaptea tristelor păduri
sunt germenul adus de vânturi
ce rodul stă să-şi îplinească
sub semnul ăstei noi naturi !...
Regensburg, 11 aug.-
München, 13 august 1961
REGĂSIRE ***
Viorile oceanelor – albastre –
Le-am strâns în poarta sufletului meu,
Căci am dorit să urc până la astre
Un cânt sublim, un imn spre Dumnezeu.
Dar m-au bătut furtunile
prin vreme și corzile viorilor mi-au frânt....
De-atunci în mine fulgeră şi geme
cumplit trompeta altui gen... de cânt !...
München, 1962
SUNT BUCIUMUL
Sunt buciumul şi crainicul durerii
Din lacrimi şi furtună plăsmuit...
Sunt strigătul din pragul învierii,
Un mesager al neamului robit!
Din ocne, de sub crâncene zăvoare,
De-ori unde gâzii roşii ne-au băgat,
Eu am scăpat să fulger către zare
Chemarea unui geamăt sugrumat!
De-aceea azi, spre voi, ca-n rugăciune,
Eu trâmbiţele inimii le sun;
Din disperări, răstrişti şi-amărăciune
Tot geamătul în urlet să-l adun !..
München, 1962
ALERGĂTURĂ OARBĂ, ***
Alergătură oarbă şi durută,
de unde vii şi încotro ţi-e graba ?
Când chinul lui Sisif a fost degeaba,
spre care alte semne de-ntrebări,
mă hăituieşti întruna pe cărări ?
Prin vaierul spasmodic de aramă,
ascultă chioanca, -n noapte, cum ne cheamă,
cum timpul roade-ntr-una-n căpriori,
şi mute-n spaima beznelor se-agaţă,
cu ochi avizi pândindu-ne zăbava
şopârlele tăcerii ce ne vor !...
Alergătură oarbă şi durută,
de ce, şi la ce bun atâta zor ?
Opreşte-te, Netimpul ne înclină
spre panta Înserării ce-o să vină,
cu-mbrăţişarea ei nestăpânită !..
Opreşte-ţi fluxul anilor lumină,
cât ne-o mai sta Amiaza la fântână,
şi ia-o înnapoi...pe-o altă rută,
spre dimineaţa mea neîncepută
unde-au rămas în grabă îngropate
comorile iubirii-adevărate !
München, 1969
—„CINE EŞTI TU ?”
-„Cine eşti tu ?..”
Tu, eşti o acoladă şi-o ecuaţie
Înscrisă-n prunduri de meditaţie,
O cruce de rugă din codrii tăcerii
Tăiată-n piatra viselor și-a durerii,
O problemă şi-o-ntrebare
Lungită peste secoli
Cu punctul în soare !..
Necunoscutele tale sunt flori de miracol,
Pe crengile curcubeului, în grădini de oracol.
Cu voia Domnului într-un pumn de ţărână
Duci poftele lumii cu iz de furtună !
Eşti bogat peste poate dar gol puşcă
Şi totdeauna un şarpe te muşcă.
Te hrăneşti cu răbdări prăjite
Căci celelalte pentru tine-s oprite.
La pomana ta au venit cu toţii
De ţi-au mâncat și obielele şi saboţii.
Dar sârmele gândului ți le zbârnie furtuna,
Şi-n zadar le e truda, că n-or să rupă niciuna.
Metalul lor e mai ghreu decât aurul,
Pe care ţi l-au tot luat ca să-şi umple tezaurul,
E dintr-un element de-o valenţă
necunoscută, La puterea infinitului
Ce te persecută !
-„Cine eşti tu ?..”
Ești Misterul Carpaţilor,
Un semn de-ntrebare,
Cu punctul... în soare !..
München, 1963
COLINDUL POETULUI PRIBEAG
Mie- numele Pribeagul
şi condeiul îmi este toiagul !
Cu inima-n zale, de dor şi de jale,
am pornit să colind,
din Cordilieri până-n Pind,
din Sahalin în Carpaţi,
pe la fraţi şi fârtaţi !
Mi-am pus la brâu cornul de lună
cu strigăt cules din furtună,
şi-am venit printre voi,
ca un strigoi,
aducând cu mine,
un pumn de rubine
culese în nopţi de taclale
din pocale
de violine şi ţimbale,
un cânt şi-un descât,
cu care-am fugit din mormânt !
München, 1965
LA „MUZA ADORMITĂ”
- La centenarul Brâncuşi -
Din palmele Iubirii, lutul luminii,
Doamne, ce chip şi-a primit !...
Strâns şi răsfrânt
în blândul, ucigaşul unghi al umbrei,
fiorul din mit în dodie-l simt -
triumf copilăresc de bucurie!..
Gelos, cum s-astup zâmbetul Lunii,
ce – magic – nudul i-l umblă?!..
Paris - München, 1976
LA „COLOANA INFINITULUI”
- La centenarul Brâncuşi/
Ce Taină abisală dospită-n Noaptea Nopţii,
în Pântecul Tăcerii -de Nimenea ştiută -,
din Ne-nceput iscată, din Nu şi Nicăierea,
de dincolo de Spaţiu, de Timp ori de Prezenţă,
şi-a-ncumetat părerea zvâgnirii-n Nemişcare
şi vidu-Nchipuirii ne-nchipuită încă
în lunga prăbuşire spre Mărginirea Lumii ?
Ce Semn de Întrebare a penetrat Nadirul,
intrând în Necuprinsul galacticelor hore,
de-a strâns în el tot râsul şi spaimele stelare?
Ce imn de foc ori fulger, ori şarjă siderală
a străbătut pământul urcând din pirosferă
cu zvonu-nfiorării din magmele fecioare
la antipodu-n care, veghind sub pălimare,
tu, c-un descânt de doină i-ai cuminţit năvala,
cu palmele, cu ochii, cu gândul şi negândul
prinzând-o-n chinga formei ca-n vaierul de bronz
prin crestături de fluier şi scări de octoedrii
să-şi zbată veşnic zborul şi dorul de zenit ?!.
München, 1976
URCĂND DINTR-O MIRARE...***
Urcând dintr-o mirare ce nu se mai sfârşeşte
Îţi bâigui desluşirea în semne şi simboluri...
Şi istovit de clipa ce este şi nu este,
Îmi strâng cenuşa vrerii sub giulgiul din cuvinte
Spre-a-ntârzia osânda Logodnei ce-o să vină !..
München, 1994
MIRAJ DE CURCUBEU
„Ce pravilă nescrisă, blestemul cărui Eu,
mi-a expandat hotarul deşertului din mine
ca-n setea ce m-alungă prin dune şi coline
să nu te-ajung din urmă Miraj de Curcubeu ?
Mi-am risipit puterea căznindumă-nspre Tine
Şi acuma, cu amiaza-mi Te-depărtezi mereu
Lăsându-mă-n Amurgul - ce cade tot mai greu -,
Şi-n spaima ce mă paşte din noaptea care vine !
Îndură-Te, Te-opreşte, în geana de mirare,
Întârzie-Ţi o clipă cutreeru-n zenit,
Cât m-or mai ţine trupul și bietele-mi picioare...
Căci gândul meu Te cere din spaţiul infinit,
Prin hăuri fulgerându-şi larg Semnul de-ntrebare,
Ce-şi bâjbâie Răspunsul sub candele de mit.”
München, 1993
JOCUL
Eu, noimele în joc le caut doar,
multiplicând cu ele
iarăşi jocul.
În joc de sorţi,
în jocuri de hazard,
m-am înhăitat în joc cu jocul vieţii
şi în vârtej –de voie sau nevoie -,
bat pasu-n ritmi ori contratimpi,
în joacă doar –ca să m-amuz – jucând un joc
ce tot din joc m-a pricopsit cu jocul!..
Şi-adeseori,
când dor de aventuri îmi poartă jocul,
cu gemete sau chiote pătrund
în lungul labirint ce-mi ţine clipa,
şi-n galerii cutremurând adâncuri,
ca un miner prin abataje caut
şi-n disperare bâjbâi,
prin smârc şi glod,
prin roci ori prin nisipuri,
sub lampa-nşelătoare a speranţei,
un sulber din râvnitul minereu.
Dar când din crez îmi fac făgăduinţă
mormanele din beznă le adun...
Şi cât de dulce-i truda mea şi chinul,
când ca sobolul –rând pe rând –le scot,
... la suprafaţă !
E jocul meu beţie fără margini,
şi vrând-nevrând cu patimă îl joc;
vatră de foc mi-e inima, cărbunii,
cu simţurile toate îi aţâţ,
tot sufletul ca un furnal să-mi fie,
şi-ncet încet –în lacrimi picurând –
metalul pur să-şi afle întrupare
în formele ce eu le-am conceput !
E noima mea, jucând în joc
să-mi tot multiplic jocul !
München, 1994
ÎN CERCUL MEU... ***
-Rondel-
Închis în cercul meu de raze,
Nu timpul trece ci eu trec,
Târându-mi soarta la edec,
Din ipostaze-n ipostaze!..
Prisos de chinuri şi extaze,
Cu zbor galactic mă petrec,
Cometă cu-nmiite faze -
Nu vremea trece ci eu trec !
Cuvânt înlănţuit în fraze,
Cu mine singur mă întrec,
Gravând în aur şi topaze,
Un mit cu germen trac şi grec
Închis în cercul meu de raze.
München, 12.01. 1998