Deschiderea Cenaclului Literar ARO de către Dan Munteanu la 03.10.2014
Dragi oaspeţi şi dragi colegi de la ARO,
Astă seară îl avem oaspete de onoare pe dl. dr. Mihai Neagu Basarab, director al Bibliotecii Române din Freiburg, lăcaş cu renume şi tradiţie aici departe de ţară, care adăposteşte un tezaur de carte deosebit de preţios, acumulat de-a lungul anilor.
Înainte de a da cuvântul d-lui dr. Neagu voi aminti că ARO a prins aripi şi se lansează susţinut de membrii activi, care ne completăm si ne ajutăm cu tragere de inimă, dar şi aplaudat de alţi oaspeţi din zona Rin–Main, cum am văzut cu ocazia activităţilor de la 5 aprilie incoace, mai ales a celor prezentate în limba franceză şi germană.
Astă seară, faţă de întâlnirile noastre precedente, avem să fim mai statici, în sensul aprofundării unei teme cu care suntem confruntaţi mai toţi, dar căreia nu îi dăm suficienta atenţie: ne-am născut români şi cu limba română ca limbă maternă. Ceea ce am luat cu noi când am plecat din ţară este cel mai de preţ lucru, învăţat încă din leagăn: vorba, pe scurt limba maternă, modul nostru de exprimare curentă, şlefuită apoi la şcoală şi în viaţă. Deşi aici în străinătate suntem conştienţi că nu mai putem valorifica limba maternă la adevărata ei valenţă, simţim totuşi cu toţii că prin acest numitor comun ne identificăm şi ne păstrăm rădăcinile. De acest motiv sunt direct interesat ca în cadrul asociaţiei noastre, pe lângă activităţile cultural-informativ-artistice sau unele caritative, să cultivăm în continuare limba maternă cu tradiţiile ei şi să o îmbogăţim cu creaţia talentului Dvs. a celor stabiliţi aici, departe de ţară. Toate aceste creaţii ale noastre, noi sau vechi, le vom cunoaşte, încuraja şi promova în cadrul cenaclului nostru literar, pe care îl deschidem astă seară.
Vă voi prezenta cateva din „progeniturile“ mele literare, începând cu o întâmplare cu tâlc din copilăria la ţară a tatălui meu. Este stâns legată de unul din defectele noastre, ale oamenilor şi nu cred că există în lumea aceasta cineva să nu fi „dat curs“ acestui defect măcar odată în viaţă, oricât de mica ar fi fost miza jocului… e vorba de hoţie, dar şi de a-ţi da seama de ea şi a-ţi recunoaşte vina la timp.
Va adresam tuturor invitaţia de a participa efectiv la Cenaclul ARO prezentându-va aici creaţiile. Contactati-ne prin email, telefon sau personal la serile ARO. Aşteptăm aportul Dvs. cu mult interes.
Dan Eugen Munteanu din Consiliul ARO, cenaclu.presa@aro-rhein-main.de
APEL pentru Biblioteca Română din Freiburg
Stimaţi compatrioţi,
ne adresăm domniilor voastre deoarece situaţia Bibliotecii Române din Freiburg, cea mai prestigioasă instituţie culturală a diasporei noastre, care tezaurizează memoria exilului românesc din a doua jumătate a secolului trecut, trebuie sa fie cunoscută de noi toţi: după 65 de ani de existenţă, din cauza resurselor financiare insuficiente din ultimele decenii, substanţa fizică a nobilei clădiri a ajuns extrem de precară.
În urmă cu trei ani rezonanţa la o lăudabilă iniţiativă de susţinere a bibliotecii, aparţinând d-lui Ion Dumitru din München, a fost, din păcate, sub aşteptări. Având în vedere că Departamentul pentru românii de pretutindeni din Bucureşti dispune de fonduri sever limitate care acoperă anual cam o treime din solicitările a sute de proiecte, credem că este de datoria noastră, a tuturor asociaţiilor româneşti din Germania, să ne mobilizăm atât membrii cât şi cunoştinţele neafiliate pentru o cât mai cuprinzătoare acţiune de donaţii, capabilă să rezolve durabil cazul bibliotecii noastre din Freiburg.
Dacă doar o parte din apreciabilul număr de români din Germania ar dona între 10 şi 100 euro anual, la 1 mai 2015 lucrările indispensabile Bibliotecii din Freiburg ar putea fi demarate. Daca şi fraţii noştri răspândiţi în întreaga lume binevoiesc să ne sprijine, lucrările ar putea începe si mai devreme.
Domnul Dr. Mihai Neagu Basarab, director al bibliotecii din toamna anului 2013, va asigura totala transparenţă atât a acumulării cât şi a folosirii donaţiilor. Domnia sa va acorda anual diplome de onoare asociaţiilor şi persoanelor celor mai angajate în salvgardarea bibliotecii. În acest scop ar fi util ca membrii donatori ai asociaţiilor să-şi specifice apartenenţa.
În mod firesc programul bibliotecii şi toate informaţiile referitoare la reluarea şi dezvoltarea relaţiilor cu universităţile şi cu instituţiile din ţară şi din străinătate vor fi la dispoziţia celor interesaţi.
Sperăm ca o parte semnificativă a comunităţii româneşti să se alăture acestui demers. Întru desăvârşirea lui suntem deschişi la orice sugestie constructivă din partea oricărui binevoitor.
Donaţiile pot fi făcute la:
Deutsche Bank Freiburg im Breisgau
IBAN DE 37 680 700 240 046 18 3000
SWIFT DEUT DE DBFRE
Cu stimă şi încredere,
Gheorghe Olteanu, din consiliul ARO Asociaţia Românilor din Rin-Main pentru Cultură şi Artă
Mihai Neagu Basarab, Directorul Bibliotecii Române din Freiburg, www.rumänische-bibliothek.de
Emil Mateiaş, vicepreşedinte LARG Liga Asociaţiilor Române din Germania
03.10.2014